marți, 21 aprilie 2020

Istoria artelor, gr. DI 18.09, 21.04.20

Grupa: DI.18.09 Anul II
Disciplina: Istoria artelor
Profesori: Gheorghiță C.
Data: 21.04.20
Durata: 2 ore
1.   Tema Lectiei: Arta flamandă din sec. al XVII-lea.
Modalităţi de tratare plastică în pictura flamandă din sec. al XVII-lea: creaţia lui Piter Paul Rubens, Antonis van Dyck  
Competența specifică dezvoltată:  Analiza contextului şi a creaţiei marilor personalităţi artistice din arta Renaşterii nordice, Barocului şi Clasicismului francez

1.    Caracteristica generală a școlii flamande de pictură din sec. XVII.
Barocul s-a extins și în alte țări europene, de religie catolică, una dintre care este Flandria, astăzi o parte componentă a Belgiei.
Aici stilul baroc s-a manifestat cel mai deplin în domeniul picturii. Școala flamandă de pictură din sec. XVII a continuat tradițiile picturii din Țările de Jos, din sec. XV – XVI, dar a avut și o vastă influență din partea picturii baroce italiene, în special a caravagismului.
Tematica picturii flamande a fost variată, la fel au fost variate și genurile practicate de pictorii flamanzi: compoziția tematică, portretul, compoziția de gen, natura statică.
Cel mai strălucit reprezentant al acestei școli a fost Peter Paul Rubens, un artist care a influențat semnificativ evoluția picturii europene din sec. XVII, dar și din secolele următoare.
El avea o manieră specifică de lucru, cu tușe vibrante și culori vii, contraste puternice de umbra și lumină, carnație excesivă a figurilor nude.
Rubens a abordat în egală măsură subiecte biblice și mitologice, portrete, compoziții de gen. Folosea scheme compoziționale foarte dinamice, racursiuri foarte complicate ale personajelor, răsucite sub forma de litera S.
Una dintre lucrările cu subiect biblic – Coborârea lui Isus de pe cruce. Este reprezentat momentul când trupul neînsuflețit este coborât de pe cruce, toate personajele sunt implicate fizic sau sentimental în acțiune, se observă clar influența lui Carravagio prin contrastele stridente de umbra și lumină.

O altă lucrare cu subiect mitologic – Unirea apei și a pământului. Aici sunt două personaje alegorice: apa reprezentată printr-un seminud bărbătesc și pământul –reprezentat de un nud femeiesc, simbol al fertilității.

O altă lucrare cu subiect mitologic – Răpirea fiicelor lui Leucip – o compoziție foarte dinamică, cu racursiuri sub formă de S, cu tehnica specifică de redare a carnației figurilor nude.

Din seria portretelor putem menționa mai multe lucrări dedicate soției sale Helen Fourment.

Un alt reprezentant al școlii flamande a fost Antonis van Dyck. El a fost ucenic al lui Rubens, specializându-se mai mult în domeniul portretului. Personajele lui sunt de „sânge albastru”, adică aristocrați, în haine scumpe, de epocă, plini de eleganță, în poziții statice, cu mâina pe șold.
Autoportret
Una dintre lucrările renumite: Portret de familie.

Sarcini:
·         Citiți cu atenție textul și vizionați imaginile;
·         Selectati, studiați alte reproduceri ale lucrărilor reprezentanților școlii flamande;
·         Vizionați filme documentare despre Rubens.
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu