miercuri, 10 iunie 2020

Practica Modelarea formelor volumetrice, gr. DI 19.09, 11.06.20


Grupa: DI.19.09 Anul I, subgrupa I
Disciplina: Practica Modelarea formelor volumetrice
Profesori: Gheorghiță C.
Data: 11.06.20
Durata: 8 ore

Tema: Macheta interiorului în scara optimală, şi rezolvarea ei cromatică. Combinarea de materiale pentru efectuarea machetei.

Competența specifică dezvoltată:  Crearea formelor prin machetare, ca produs al prezentării ideii de design;

Am ajuns la etapa de modelare a accesoriilor pentru living. Forma și culoarea accesoriului sunt foarte importante, și determină măsura în care acesta se va însrie, armonios în interiorul pentru care a fost gândit.



În procesul de elaborare a accesoriului este important să alegem culorile potrivite pentru a ajunge la un echilibru compozițional și cromatic, la o armonie a formelor și culorilor. Accesoriile de obicei au dimensiuni mai mici decât mobilierul, și în cazul machetei, sunt mai dificil de realizat în miniatură, dar putem crea un corp de iluminat, pernuțe decorative pentru canapea, suport pentru flori etc.







 Vom lucra cu acuratețe și precizie, pentru ca accesoriile să aibă un aspect îngrijit, estetic.
Sarcini:
·         Pregătirea detaliilor pentru accesoriile de interior.
·         Asamblarea accesoriilor.


marți, 9 iunie 2020

Practica Modelarea formelor volumetrice, gr. DI 19.09, 10.06.20


Grupa: DI.19.09 Anul I, subgrupa I
Disciplina: Practica Modelarea formelor volumetrice
Profesori: Gheorghiță C.
Data: 10.06.20
Durata: 6 ore

Tema: Macheta interiorului în scara optimală, şi rezolvarea ei cromatică. Combinarea de materiale pentru efectuarea machetei.

Competența specifică dezvoltată:  Crearea formelor prin machetare, ca produs al prezentării ideii de design;

După ce am modelat piesele mari de mobilier - canapea, fotolii, vom trece la următoarele forme: dulap, masă, televizor. Și la această etapă pornim de la forme simple, pe care putem sa le asamblăm, pentru a obține forme mai complexe. 
Putem utiliza și alte materiale, pentru anumite detalii, cum ar fi de exemplu peliculă lucioasă pentru ecranul televizorului. Trebuie să ne conducem după dimensiunile din proiect, ca piesele de mobilier să fie proporționale, iar interiorul să capete un aspect echilibrat.




Vom lucra cu acuratețe și precizie, ca detaliile să corespundă dimensiunilor, și să se potrivească perfect între ele.

Sarcini:
·         Pregătirea detaliilor pentru mobilierul livingului – dulap, masă, televizor.
·         Asamblarea detaliilor mobilierului.


luni, 8 iunie 2020

Practica modelarea formelor volumetrice, gr. DI 19.09, 09.06.20


Grupa: DI.19.09 Anul I, subgrupa I
Disciplina: Practica Modelarea formelor volumetrice
Profesori: Gheorghiță C.
Data: 09.06.20
Durata: 6 ore
Tema: Macheta interiorului în scara optimală, şi rezolvarea ei cromatică. Combinarea de materiale pentru efectuarea machetei.

Competența specifică dezvoltată:  Crearea formelor prin machetare, ca produs al prezentării ideii de design;

Am ajuns la etapa de realizare propriu-zisă a machetei pentru living. Vom începe de la formele mari, adică mobilier, cum ar fi canapea, fotolii, în dependență de proiectul fiecăruia. Sigur că acest mobilier are forme complicate, greu de redat printr-o formă monolită, de aceea vom discompune canapeaua, fotoliile în forme mai mici, după care le vom asambla împreună, obținând astfel o formă complexă. 




Cele mai simple forme, pe care putem sa le modelam în volum din hârtie, carton sunt: cubul, paralelipipedul, piramida, conul, cilindrul. Pornind de la aceste forme simple, putem crea forme complexe, de care avem nevoie. Putem crea aceste forme prin plierea hartiei sau cartonului, și prin decupare, dacă au un contur mai complicat. Pentru a ușura plierea, vom trece cu un cuter, sau alt obiect ascuțit pe linia de pliere, fara a taia definitiv hârtia sau cartonul.



Vom lucra atent, cu acuratețe, ca detaliile sa fie îngrijite, să corespundă dimensiunilor din proiect, și să se potrivească între ele. Vom rrespecta și gama cromatica pe care am ales-o pentru proiectul de design.
Sarcini:
·         Pregătirea detaliilor pentru mobilierul livingului – canapea, fotolii.
·         Asamblarea detaliilor mobilierului.


joi, 4 iunie 2020

Practica Modelarea formelor volumetrice, gr. DI 19.09, 05.06.20


Grupa: DI.19.09 Anul I, subgrupa I
Disciplina: Practica Modelarea formelor volumetrice
Profesori: Gheorghiță C.
Data: 05.06.20
Durata: 6 ore
Tema: Pregătirea suportului pentru machetă.

Competența specifică dezvoltată:  Crearea formelor prin machetare, ca produs al prezentării ideii de design;

Am ajuns la etapa de realizare practică a ideii de design pentru living. Ne vom întoarce la schițele de plan ale livingului și vom realiza suportul pentru machetă și pardoseaua încăperii.
Suportul trebuie să fie din carton, de format A3, sau mai mic, în dependență de resursele materiale accesibile. Pe acest suport vom fixa suprafața pardoselii, cu imitație de parchet, laminat, mochetă sau covor. Pentru aceasta putem utiliza carton, hârtie cu diferite texturi, putem interveni cu elemente grafice sau acuarelă, pentru a realiza ornamente sau fondal cromatic.




Culoarea pardoselii trebuie să se combine cu gama cromatică a mobilierului, accesoriilor, dar să nu fie prea activă, ca să nu creeze impresia de supraîncărcare a interiorului.
Sarcini:
·         elaborarea suportului și pardoselii livingului


miercuri, 3 iunie 2020

Practica Modelarea formelor volumetrice, gr. DI 19.09, 04.06.20


Grupa: DI.19.09 Anul I, subgrupa I
Disciplina: Practica Modelarea formelor volumetrice
Profesori: Gheorghiță C.
Data: 04.06.20
Durata: 6 ore
Tema: Proiectarea conceptuală a interiorului abstract.

Competența specifică dezvoltată:  Crearea formelor prin machetare, ca produs al prezentării ideii de design;
După ce am realizat proiecțiile ortogonale ale pieselor de mobilier, concretizând astfel formele, dimensiunile acestora, vom construi livingului în perspectivă, pentru a crea o viziune de ansamblu asupra interiorului, asupra gamei cromatice. Vom folosi scara de 1:20, la fel vom alege un unghi cât mai relevant, care va permite captarea tuturor pieselor de mobilier.







Realizăm perspectiva pe format A3, în creion simplu, apoi colorăm cu acuarelă sau creioane colorate. Stratul de acuarelă trebuie să fie transparent, pentru a nu acoperi liniile de construcție.

Sarcini:
·         elaborarea perspectivei livingului cu piesele de mobilier


marți, 2 iunie 2020

Practica Modelarea formelor volumetrice, gr. DI 19.09, 03.06.20


Grupa: DI.19.09 Anul I, subgrupa I
Disciplina: Practica Modelarea formelor volumetrice
Profesori: Gheorghiță C.
Data: 03.06.20
Durata: 6 ore
Tema: Proiectarea conceptuală a interiorului abstract.

Competența specifică dezvoltată:  Crearea formelor prin machetare, ca produs al prezentării ideii de design;

După ce ne-am decis asupra caracterului, formelor, numărului pieselor de mobilier din living și amplasarea lor în spațiul imaginar, vom trece la proiectarea acestora, pentru a determina și concretiza formele și dimensiunile fiecărei piese de mobilier. Vom folosi scara de 1:10, dar dacă piesele sunt mai voluminoase, putem utiliza si 1:15, sau intermediară.




Aceste proiecții ne vor ajuta mai târziu la măsurarea, decuparea și asamblarea mobilierului și accesoriilor pe care le-am gândit. Vom realiza proiecțiile pe format A3, în creion simplu.

Sarcini:
·         elaborarea proiecțiilor ortogonale pentru piesele de mobilier;
·         cotarea dimensiunilor mobilierului;


luni, 1 iunie 2020

Practica Modelarea formelor volumetrice, gr. DI 19.09, 02.06.20


Grupa: DI.19.09 Anul I, subgrupa I
Disciplina: Practica Modelarea formelor volumetrice
Profesori: Gheorghiță C.
Data: 02.06.20
Durata: 6 ore
Tema: Amplasarea pieselor de mobilier.

Competența specifică dezvoltată:  Crearea formelor prin machetare, ca produs al prezentării ideii de design;
După documentare și vizualizarea exemplelor de living, vom lucra asupra propriei idei de design, în special asupra următoarelor aspecte:
·         caracterul, forma și numărul pieselor de mobilier din living;
·         amplasarea pieselor de mobilier: perete central – canapea, fotoliu;
·         adaptarea elementelor din living la proporțiile interiorului.
Dacă ați realizat câteva schițe, alegeți una care va place mai mult, dar și va fi ușor de realizat, deoarece sunteți la prima experiență de acest fel. Am menționat la lecția precedentă că livingul va fi fără pereți, doar suportul și mobilierul. De aceea trebuie să ne concentrăm asupra mobilierului, grupării și amplasării pieselor de mobilier în zona centrală a încăperii imaginare.




Vom atrage atenția la formele mobilierului, accesoriilor, ca să fie ușor de realizat din carton, de asamblat și de fixat pe suport. Piesele de bază vor fi: o canapea, 1-2 fotolii, o masuță, tv și suport pentru el, corp de iluminat și accesorii – pernuțe pe canapea, suporturi pentru flori etc. Televizorul poate fi amplasat si pe perete de mobilă.





Sarcini:
·         elaborarea propriei idei de design pentru living;
·         schițe de amplasare a mobilierului;
·          schițe de  mobilier, cu combinații diferite de culori.


duminică, 31 mai 2020

Practica Modelarea formelor volumetrice, gr. DI 19.09, 01.06.20


Grupa: DI.19.09 Anul I, subgrupa I
Disciplina: Practica Modelarea formelor volumetrice
Profesori: Gheorghiță C.
Data: 01.06.20
Durata: 6 ore
Tema: Crearea formelor prin machetare, ca produs al
prezentării ideii de design.

Competența specifică dezvoltată:  Crearea formelor prin machetare, ca produs al prezentării ideii de design;

Practica Modelarea formelor volumetrice face parte din Practica de inițiere în specialitate și presupune o inițiere în machetare, ca formă de prezentare a ideii de design.
Macheta este un model redus care respectă proporțiile, forma, culoare unui obiect, edificiu sau interior, ajutându-l pe autor, sau pe spectator, să înțeleagă, să vizualizeze mai clar ideea propusă. În arhitectură și design macheta este o formă tradițională de prezentare a proiectelor.






În cadrul practicii Modelarea formelor volumetrice vom realiza macheta unui living, cu mobilierul și accesoriile specifice. Deoarece este prima practică de acest gen, livingul va fi fără pereți, doar suportul și mobilierul fixat după planul elaborat.
Vom începe activitățile cu documentarea și vizualizarea exemplelor de living, în scopul elaborării propriului concept. Vom atrage atenția la formele mobilierului specific livingului, accesoriile caracteristice, gama cromatică.






Vom realiza trei schițe de plan, cu zonarea și amplasarea mobilierului, cu combinații diferite de culori.



Sarcini:
·         documentarea și vizualizarea exemplelor de living
·         elaborarea propriului concept
·         trei schițe de plan, cu zonarea și amplasarea mobilierului, cu combinații diferite de culori
·         pregătirea materialelor pentru machete: carton colorat, hârtie colorată, foarfece, cuter, clei.