Istoria artelor, DI 18.09, C. Gheorghita, 06.04.20

Grupa: DI.18.09 Anul II

Disciplina: Istoria artelor

Profesori: Gheorghiță C.

Data: 06.04.20

Durata: 2 ore

Tema Lectiei: Manierismul şi manifestările lui în pictură.

Competența specifică dezvoltată:  Analiza contextului şi a creaţiei marilor personalităţi artistice din arta Renaşterii nordice, Barocului şi Clasicismului francez

1.    Caracteristica generală a Manierismului

După îndelungata perioadă a Renașterii italiene, cu artiști celebri și opera pe măsură, apare un alt curent artistic - manierismul, care prezintă o trecere de la arta Renașterii la stilul baroc, secolul al XVII-lea. Limitele cronologice ale acestui stil cuprind sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII. Sursele manierismului se regăsesc în operele lui Leonardi da Vinci, Michelangelo, Rafael și Tizian. Generațiile de artiști care au urmat după acești maeștri, au vrut să păstreze toate realizările titanilor Renașterii, să-I imită, să lucreze în maniera lor – de unde și denumirea de MANIERISM.

Reprezentanții acestui current au fost:

Sculptura manieristă : B. Cellini.

Cellini, Perseu

Pictura manieristă : El Greco, J. da Pontormo, R. Fiorentino, A. Bronzino, Parmigianino.

2.    Trăsăturile caracteristice ale manierismului sunt:

·         pierderea clarității și coerenței imaginii

·         multiplicarea elemenelor și a planurilor în compoziție

·         deformarea și torsiunea corpurilor

·         scheme sinuoase ("figuri în serpentină")

·         modificarea proporțiilor între diverse părți ale corpului

·         alungirea formelor

Tematica manierismului rămâne fidelă idealurilor Renașterii, tratând subiecte biblice, mai rar mitologice și portrete. Din punct de vedere geografic, manierismul s-a dezvoltat în Italia, dar tendințe manieriste se atestă și în arta spaniolă, în creația lui El Greco. Artistul era de origine greacă, de aici și pseudonimul de El Greco. Creația lui cuprinde lucrări cu tematică religioasă, mitologică, numeroase portrete, și unul dintre puținele peisaje din acea perioadă (Vedere din Toledo). 

El avea o manieră individuală de reprezentare a chipurilor umane, a figurilor, alungind mult formele, atât ca desen, cât și ca pată de culoare. Compozițiile sunt dinamice, racursiurile figurilor sunt complicate. O lucrare renumită este „Înmormântarea contelui de Orgas”.

 În partea de jos a compoziției se desfășoară scena înmormântării, cu numeroase personaje reale, ca o galerie de portrete ale contemporanilor, iar în partea se sus a compoziției, în ceruri, se desfășoară o scena cu personaje biblice.

Reprezentanții manierismului italian pictau în special scene biblice, rupte de realitate, cu personaje în poziții teatrale, cu figuri alungite și uneori cu disproporționări ale corpului:

J. da Pontormo, Madonna

R. Fiorentino, Pieta

Parmigianino, Madonna cu gat lung.

A. Bronzino a pictat în special portrete ale unor persoane înstărite, cu expresie severă și distanțată.

Arcimboldo a fost un pictor deosebit, care nu se înscrie în tiparul tradițional pentru acea perioadă, deoarece picta portrete ale unor personaje imaginare, formele fiind compuse din fructe, legume, flori etc. Acestea arătau mai mult ca niște caricaturi sau alegorii, dar și astăzi atrag atenția privitorului.

Sarcini:

·         Citiți cu atenție textul și vizionați imaginile;

·         Determinați elementele de limbaj plastic, folosite de pictorii manieriști;

·       identificați câteva deosebiri și asemănări între lucrările reprezentanților Renașterii și a manierismului;

·         Selectati, studiați alte reproduceri ale lucrărilor reprezentanților manierismului;