duminică, 10 mai 2020

istoria artelor, DI 19.09, 11.05.20


Grupa: DI.19.09 Anul I
Disciplina: Istoria artelor
Profesori: Gheorghiță C.
Data: 11.05.20
Durata: 2 ore
1.    Tema Lectiei: Arta gotică.
Specificul stilului gotic. Arhitectura gotică şi particularităţile ei.
Competența specifică dezvoltată:  Distingerea particularităţilor caracteristice diferitor abordări stilistice în arta  perioadei medievale şi renascentiste
Arta gotică.
Specificul stilului gotic. Arhitectura gotică şi particularităţile ei.
Catedrala gotică şi elementele ei.

Stilul gotic este cel de-al doilea stil internațuonal din epoca medievală, care , ca și stilul romanic, a cunoscut o răspândire largă în toate țările Europei Centrale, de Nord, de Răsărit, până în Transilvania. El s-a dezvoltat între secolele XII – XV, având ca domeniu principal de manifestare arhitectura.
 Deoarece această perioadă istorică se caracterizează prin apariția și dezvoltarea orașelor, a meșteșugurilor, o dezvoltare semnificativă a avut arhitectura urbană, care cuprindea mai multe tipuri de edificii: catedrale și palate comunale, primării, palate de justiție cât și locuințe particulare. Acestea erau construite în interiorul zidurilor de apărare ale orașelor, care încă mai aveau aspectul de cetate întărită.
Stilul gotic a parcurs trei perioade:
Perioada timpurie – goticul lanceolat, caracterizat prin turlele – clopotnițe, cu acoperișuri  înalte și ascuțite, în formă de lance, cum ar fi, de exemplu catedrala din Chartres;


Perioada de vârf – goticul radiant, caracterizat prin armonia ansamblului și echilibrul proporțiilor, de exemplu catedrala Notre-Dame din Paris.


Perioada târzie – goticul flamboyant (de la cuvântul francez flamme – flacără, caracterizează decorul sculptat abundent, care parcă cuprindea edificiul ca o flacără), de exemplu catedrala din Reims.


 În linii generale, stilul gotic a continuat tradițiile stilului romanic, iar la început, pe parcursul secolului al XII-lea chiar s-a dezvoltat în paralel cu acesta, însă treptat și-a constituit propriile caracteristici, care i-au asigurat popularitate și glorie secole la rând, la scară mondială.

Sarcini:
·         Citiți cu atenție textul și vizionați imaginile;
·         Notați informațiile de bază în caiete;
·         Selectati, studiați informații despre alte monumente de arhitectură gotică.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu