Pictura, gr. DI 17.092, 23.04.20

Grupa: DI.17.092 Anul III

Disciplina: Pictura

Profesori: Gheorghiță Cezara

Data: 23.04.20

Durata: 4 ore

Tema Lectiei: Principii de reprezentare a semifigurii umane, îmbrăcată tematic, model viu, feminin. F A2 – A3 materiale acuarelă, guașă, acril. Studiu din natură.

Competența specifică dezvoltată:  

Mijloace plastice de expresie la reprezentarea semifigurii umane, model viu.

Etape:

1.    Construirea modelului ţinând cont de legile anatomiei plastice. Raportul proporţiilor.

2.    Modelarea tonal-cromatică ţinând cont de caracterul modelului.

După paginația în format, vom începe construcția semifigurii, în conformitate cu legile anatomiei pastice.

Pentru început, ne vom aminti despre portret, proporțiile și detaliile feței, proporțiile figurii.

Vom construi capul, fără detalii ale portretului, apoi umerii, gâtul, ținând cont de lățimea umerilor care este de două capete. Na amintim că unitatea de măsură a figurii este capul. După construcția capului și a umerilor vom construi toracele și mâinile.

După ce silueta a fost construită la general, ne întoarcem la portret, construim detaliile feței, respectând proporțiile și caracterul modelului.

Dacă am finisat construcția, trecem la etapa următoare – modelarea tonal-ctomatică.

Înainte de a începe lucrul în culoare, determinăm direcția luminii, petele cele mai întunecate și cele mai deschise, gama cromatică în care vom lucra.

Vom începe de la petele întunecate, treptat mergând spre tonuri mai luminoase.

Sarcini:

Realizați desenul constructiv;

Începeți modelarea prin culoare a figurii.

Succes!

Istoria artelor, gr. DI 19.09, 23.04.20

Grupa: DI.19.09 Anul I

Disciplina: Istoria artelor

Profesori: Gheorghiță C.

Data: 23.04.20

Durata: 2 ore

Tema Lectiei: Arta bizantină.

Competența specifică dezvoltată:  Distingerea particularităţilor caracteristice diferitor abordări stilistice în arta  perioadei medievale şi renascentiste

1.   Arhitectura bizantină în secolele IV-XIV –lea.

Tipologia bisericilor bizantine.

2.   Pictura monumentală bizantină. Canonul şi principiile iconografice în pictură, mozaicul.

Arta bizantină este următoarea etapă în evoluția artelor plastice, după arta paleocreștină, și  prezintă un fenomen artistice, care s-a desfășurat mai bine de un mileniu, secole IV – XV d. Hr. Cele mai importante etape sunt: perioada timpurie, sec. IV – V d. Hr.; epoca lui Justinian sau „epoca de aur” sec. VI; perioada iconoclastă (de interzicere a icoanelor) sec. VII – IX; dinastiile macedonenilor și comnenilor sec. IX – XII; renașterea paleologă sec XIII – XV.

Arta bizantină a moștenit tradițiile greco-romane, dar le-a orientat exclusiv spre glorificarea și adorarea lui Dumnezeu, având un caracter pur religios. Caracteristicile de bază ale artei bizantine s-au consolidat pe parcursul secolelor, transformându-se în stilul bizantin, care s-a extins cu mult peste hotarele Imperiului Bizantin, devenind un stil international, istoric. Extinderea acestui stil a fost determinată de răspândirea creștinismului ortodox, care a cuprins sud-estul Europei, inclusiv Grecia, Bulgaria, România, Rusia veche, Armenia ș. a.

Arhitectura și pictura au fost domeniile care au cunoscut cea mai amplă dezvoltare în arta bizantină. În arhitectură elementele dominante au fost arcul, bolta, cupola, preluate din Asia Mică, iar în pictură o dezvoltare semnificativă au avut fresca și mozaicul.

1.   Arhitectura bizantină în secolele IV-XIV –lea.

Tipologia bisericilor bizantine.

 Arhitectura religioasă din perioada timpurie se dezvoltă în baza inovațiilor, aduse de arhitectura paleocreștină, având ca edificii caracteristice bazilica și rotunda.

 Cele mai renumite bazilici din această perioadă sunt: vechea bazilică Sf. Petru din Roma (324-349), basilica Santa Maria Maggiore (352-366). 

Acestea aveau un plan dreptunghiular alungit, două șiruri de coloane pe axa longitudinală, care împărțeau spațiul în nave – centrală și laterale, despre care am vorbit la lecția precedentă; iar în capăt, spre răsărit, se afla absida unde era instalat altarul. 

Tot în această perioadă au fost elaborate încă două tipuri de planuri: planul în cruce latină și planul central. Planul în cruce latină are la bază un plan bazilical, care este intersectat perpendicular cu un alt spațiu, numit transept (Mausoleul împărătesei Galla Placidia de la Ravena).

Planul central are la bază un plan rotund, sau poligonal și este acoperit cu o cupola (Mausoleul Santa Constanza din Roma, biserica Sf. Gheorghe din Salonic).

Însă apogeul evoluției arhitecturii bizantine a fost atins în epoca lui Justinian, prin construcția bisericii Sf. Sofia din Constantinopol, despre care vom vorbi data viitoare.

Sarcini:

·         Citiți cu atenție textul și vizionați imaginile;

·         Selectati, studiați alte reproduceri ale operelor de arhitectură, pictură din arta bizantină.

Designul accesoriilor de interior, gr. DI 16.092, 22.04.20

Grupa: DI.16.09.02 Anul IV

Disciplina: Designul accesoriilor de interior

Profesori: Gheorghiță C. Miron A.

Data: 22.04.20

Durata: 2 ore

Tema Lectiei: 4. Decorarea artistică și estetică a accesoriului.

Rezolvarea cromatică.

Competența specifică dezvoltată:  

1.    Crearea accesoriilor pentru interior.

Rezolvarea cromatică a obiectelor decorative în spații interioare este o temă binevenită și interesantă, în contextual practic de elaborare a unui accesoriu de interior.

Știm cu toții că alegerea culorilor într-un proiect de interior este foarte importantă, fiind determinată de numeroși factori – destinația interiorului, iluminarea, zonarea, tendințele de sezon, gustul comandatarului etc. Deoarece accesorile sunt o parte component a interiorului, alegerea culorilor este foarte importantă.

După cum am menționat lecțiile trecute, la decorarea accesoriului trebuie să ținem cont de interiorul pentru care a fost creat și de gama cromatică a acestuia.

Culoarea accesoriului poate să corespundă paletei cromatice predominante, deosebindu-se ușor ca ton sau nuanță. Dacă accesoriul are dimensiuni mari,  atunci culorile folosite pentru el trebuie să fie cât mai neuter, să se contopească cu interiorul. Și invers, dacă e de dimensiuni mici, putem folosi culori mai intense, din aceeași gamă cu interiorul.

 Putem merge și pe o altă cale, cea a contrastelor cromatice. În așa caz, vom folosi pentru accesoriu culori în contrast complementar cu cele ale interiorului – roșu-verde, galben-violet, portocaliu-albastru.

În procesul de decorare a  accesoriului, este important să menținem gama cromatică, să alegem culorile potrivite pentru a menține echilibrul compozițional și cromatic.

Sarcini:

·         continuați decorarea accesoriului.

·         aplicați culoarea și alte elemente de decorare a accesoriului.

Aștept fotografii pe blog sau adresa de email.

SUCCES!!!

Istoria artelor, gr. DI 18.09, 21.04.20

Grupa: DI.18.09 Anul II

Disciplina: Istoria artelor

Profesori: Gheorghiță C.

Data: 21.04.20

Durata: 2 ore

1.   Tema Lectiei: Arta flamandă din sec. al XVII-lea.

Modalităţi de tratare plastică în pictura flamandă din sec. al XVII-lea: creaţia lui Piter Paul Rubens, Antonis van Dyck  

Competența specifică dezvoltată:  Analiza contextului şi a creaţiei marilor personalităţi artistice din arta Renaşterii nordice, Barocului şi Clasicismului francez

1.    Caracteristica generală a școlii flamande de pictură din sec. XVII.

Barocul s-a extins și în alte țări europene, de religie catolică, una dintre care este Flandria, astăzi o parte componentă a Belgiei.

Aici stilul baroc s-a manifestat cel mai deplin în domeniul picturii. Școala flamandă de pictură din sec. XVII a continuat tradițiile picturii din Țările de Jos, din sec. XV – XVI, dar a avut și o vastă influență din partea picturii baroce italiene, în special a caravagismului.

Tematica picturii flamande a fost variată, la fel au fost variate și genurile practicate de pictorii flamanzi: compoziția tematică, portretul, compoziția de gen, natura statică.

Cel mai strălucit reprezentant al acestei școli a fost Peter Paul Rubens, un artist care a influențat semnificativ evoluția picturii europene din sec. XVII, dar și din secolele următoare.

El avea o manieră specifică de lucru, cu tușe vibrante și culori vii, contraste puternice de umbra și lumină, carnație excesivă a figurilor nude.

Rubens a abordat în egală măsură subiecte biblice și mitologice, portrete, compoziții de gen. Folosea scheme compoziționale foarte dinamice, racursiuri foarte complicate ale personajelor, răsucite sub forma de litera S.

Una dintre lucrările cu subiect biblic – Coborârea lui Isus de pe cruce. Este reprezentat momentul când trupul neînsuflețit este coborât de pe cruce, toate personajele sunt implicate fizic sau sentimental în acțiune, se observă clar influența lui Carravagio prin contrastele stridente de umbra și lumină.

O altă lucrare cu subiect mitologic – Unirea apei și a pământului. Aici sunt două personaje alegorice: apa reprezentată printr-un seminud bărbătesc și pământul –reprezentat de un nud femeiesc, simbol al fertilității.

O altă lucrare cu subiect mitologic – Răpirea fiicelor lui Leucip – o compoziție foarte dinamică, cu racursiuri sub formă de S, cu tehnica specifică de redare a carnației figurilor nude.

Din seria portretelor putem menționa mai multe lucrări dedicate soției sale Helen Fourment.

Un alt reprezentant al școlii flamande a fost Antonis van Dyck. El a fost ucenic al lui Rubens, specializându-se mai mult în domeniul portretului. Personajele lui sunt de „sânge albastru”, adică aristocrați, în haine scumpe, de epocă, plini de eleganță, în poziții statice, cu mâina pe șold.

Autoportret

Una dintre lucrările renumite: Portret de familie.

Sarcini:

·         Citiți cu atenție textul și vizionați imaginile;

·         Selectati, studiați alte reproduceri ale lucrărilor reprezentanților școlii flamande;

·         Vizionați filme documentare despre Rubens.

  

Desen, gr. DI 17.092, 21.04.20

Grupa: DI.17.092 Anul III

Disciplina: Desen

Profesori: Gheorghiță Cezara

Data: 21.04.20

Durata: 2 ore

Tema Lectiei: Principii plastice de reprezentare a figurii umane în desen.

Construirea modelului ţinând cont de legile anatomiei plastice.

Raportul  proporţiilor.

Competența specifică dezvoltată:  

Reprezentarea figurii umane în desen.

După paginația în format, vom începe construcția semifigurii, în conformitate cu legile anatomiei pastice.

Pentru început, ne vom aminti despre portret, proporțiile și detaliile feței, proporțiile figurii. 

Vom construi capul, fără detalii ale portretului, apoi umerii, gâtul, ținând cont de lățimea umerilor care este de două capete. Na amintim că unitatea de măsură a figurii este capul.

 După construcția capului și a umerilor, vom construi toracele și mâinile.

Toate etapele  realizate le veți fotografia și stoca într-un portofoliu digital pe care îl veți prezenta online.

Succes!

Istoria artelor, gr. DI 19.09, 21.04.20

Grupa: DI.19.09 Anul I

Disciplina: Istoria artelor

Profesori: Gheorghiță C.

Data: 21.04.20

Durata: 2 ore

Tema Lectiei: Arta paleocreștină.

Competența specifică dezvoltată:  Perceperea şi analiza apariţiei şi evoluţiei artei în perioadele preistorică şi antică

1.    Arhitectura paleocreștină. Tipuri de edificii de cult: catacombe, bazilica, rotonda.

2.    Evoluţia sculpturii paleocreștine.

3.    Pictura paleocreștină.

1.    Arhitectura paleocreștină. Tipuri de edificii de cult: catacombe, bazilica, rotonda.

Arta paleocreștină (creștină veche) prezintă un fenomen artistice, care s-a desfășurat pe parcursul  secolelor I-V d. Hr. și a cuprins în special teritoriul actual al Italiei. Este o perioadă de trecere de la arta antică la cea medievală, marcată și de trecerea de la religia politeistă a antichității la creștinism. 

Primele manifestări ale artei paleocreștine apar în sec. I-III d. Hr., când creștinismul abia începe să se răspândească în rândurile oamenilor săraci, asupriți, în această perioadă având loc și numeroase persecuții ale celor ce aderau la noua religie. Abia în anul 313 împăratul Constantin recunoaște creștinismul, iar în anul 325, Sinodul de la Niceea recunoaște creștinismul ca religie oficială de stat în Imperiul Roman. 

Spre sfârșitul acestui secol, imperiul se împarte în două formațiuni politice: Imperiul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit. Tot împăratul Constantin a schimbat și capital de la Roma la Constantinopol, un oraș nou, ridicat pe ruinele unei colonii grecești, numite Byzantion. Astăzi acest oraș se numește Istanbul, și se află pe teritoriul actual al Turciei.

Primele manifestări ale artei paleocreștine sunt catacombele – foste cariere de piatră (Roma, Napoli), în care primii creștini își înmormântau defuncții sau se adunau pentru slujbe religioase. Pereții catacombelor erau decorați cu picturi murale,care aveau subiecte religioase, devenite simboluri creștine: crucea, peștele, mielul, păstorul, păunul etc.

Mai tărziu în sec. IV, apar și edificii de cult creștin, biserici, care erau construite special pentru procesiunile religioase creștine. Aceste edificii nu au fost inventate de la zero, ci preluate din arhitectura romană, cu unele modificări și adaptări la noile cerințe ale cultului.

În arhitectura paleocreștină s-au folosit două tipuri principale de edificii: basilica și rotunda. Bazilica a preluat planul dreptunghiular de la bazilicile romane, cu șiruri de coloane în interior, care împărțeau spațiul longitudinal în nave. Nava central era nai spațioasă și mai înaltă, iar navele laterale – mai înguste, mai joase și mai întunecoase. În exterior nava centrală avea acoperiș în două pante (scurgeri), iar navele laterale – într-o singură pantă. În parte opusă intrării se afla o anexă de formă semicirculară, numită absida altarului.

plan bazilical

fațada unei bazilici

interiorul unei bazilici

Edificiile de tip rotondă aveau planul circular și acoperiș sub formă de cupola (semisferic). Aceste edificii serveau drept morminte, baptisterii (pentru botezuri), sau pentru păstrarea unor relicve, moaște ale sfinților etc.

rotondă

2.    Evoluţia sculpturii paleocreștine.

Sculptura nu a cunoscut o dezvoltare semnificativă în această perioadă, păstrând mai mult un rol decorativ în interiorul edificiilor: capiteluri, frize etc. Dar au fost descoperite și exemple figurative cu tematică creștină, cum ar fi Bunul păstor, în relief și în rondeboss, amintind de sculptura antică prin poziția personajelor și modelarea formelor.

Bunul păstor

Bunul păstor

3.    Pictura paleocreștină.

Pictura a cunoscut o dezvoltare semnificativă în acestă perioadă, devenind un instrument de educație creștină. Astfel, începând cu pereții catacombelor, imaginile pictate au invadat interioarele edificiilor religioase, manifestându-se atât ca motive decorative, cât și ca scene tematice, cu personaje și simboluri biblice. S-au practicat două tehnici de pictură monumentală – fresca și mozaicul, ultimul fiind parietal (pe pereți) și pavimentar (pe podea).

Personajul cel mai frecvent reprezentat era Hristos, în rolul bunului păstor, sau în compoziții mai complexe, cum ar fi Cina cea de taină. 

Alte personaje erau fecioara cu pruncul, Oranta (femeie în poziție de rugăciune, cu mâinile ridicate în sus). 

Deseori aceste imagini nu erau realizate de cei mai buni pictori, de aceea apar mai stângace, primitive. Cu timpul, însă, pentru decorarea bisericilor sunt invitati cei mai buni meșteri și picturile devin mai profesionale, mai calitative. Totuși, chiar dacă tematica era creștină, stilistica acestor reprezentări mai păstrează influența picturii antice, prin modelarea volumetrucă a formelor, prin tipologia chipurilor, racursiurile figurilor. 

Sarcini:

·         Citiți cu atenție textul și vizionați imaginile;

·         Determinați elementele preluate din arta antică;

·         Selectati, studiați alte reproduceri ale operelor de arhitectură, pictură din arta paleocreștină.