Grupa:
DI.19.09 Anul I, subgrupa I
Disciplina: Practica
Modelarea formelor volumetrice
Profesori:
Gheorghiță C.
Data: 09.06.20
Durata: 6 ore
Tema: Macheta interiorului în
scara optimală, şi rezolvarea ei cromatică. Combinarea de materiale pentru
efectuarea machetei.
Competența specifică
dezvoltată: Crearea
formelor prin machetare, ca produs al prezentării ideii de design;
Am ajuns la
etapa de realizare propriu-zisă a machetei pentru living. Vom începe de la formele mari, adică mobilier,
cum ar fi canapea, fotolii, în dependență de proiectul fiecăruia. Sigur că acest
mobilier are forme complicate, greu de redat printr-o formă monolită, de aceea
vom discompune canapeaua, fotoliile în forme mai mici, după care le vom asambla
împreună, obținând astfel o formă complexă.
Cele mai simple forme, pe care
putem sa le modelam în volum din hârtie, carton sunt: cubul, paralelipipedul,
piramida, conul, cilindrul. Pornind de la aceste forme simple, putem crea forme
complexe, de care avem nevoie. Putem crea aceste forme prin plierea hartiei sau
cartonului, și prin decupare, dacă au un contur mai complicat. Pentru a ușura
plierea, vom trece cu un cuter, sau alt obiect ascuțit pe linia de pliere, fara
a taia definitiv hârtia sau cartonul.
Vom lucra atent,
cu acuratețe, ca detaliile sa fie îngrijite, să corespundă dimensiunilor din
proiect, și să se potrivească între ele. Vom rrespecta și gama cromatica pe
care am ales-o pentru proiectul de design.
Sarcini:
·
Pregătirea
detaliilor pentru mobilierul livingului – canapea, fotolii.
·
Asamblarea
detaliilor mobilierului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu